bari city break
Italia

Bari, Alberobello si Polignano a Mare

Bari a fost ultimul oras pe care l-am vizitat in cadrul excursiei noastre prin Italia in octombrie 2022. Inainte de a ajunge aici am trecut prin Napoli si am vizitat si cele 3 orasele ale Coastei Amalfitane, insa despre asta poti citi mai multe detalii in articolele dedicate de pe blog.

Drumul pana in Bari

Am ajuns in Bari cu autocarul luat din gara centrala din Napoli. Drumul a durat 3 ore si a costat 21 eur/persoana, insa cu siguranta poti plati mult mai putin pe bilet daca il cumperi de la o alta firma de transport. Noi am luat absolut random bilet la de la un ghiseu situat langa gara, crezand ca acolo se vand bilete pentru toate companiile care fac aceasta cursa si ca pretul variaza doar in functie de ora aleasa. Cred ca am nimerit fix cea mai scumpa firma din cate sunt pe acolo (Marinobus), dar asta a fost, macar am calatorit in conditii bune:))

Cazare in Bari

Am ales de pe Booking Simply House Bari, ca de obicei in functie de locatie, pret si recenzii. O cazare simpatica, aflata la 5-7 minute de gara, la parterul unui bloc de locuinte intr-un cartier linistit. Camera este destul de micuta, insa daca stai 1-2 nopti nu apuci sa simti deloc acest minus, mai ales daca nu ai bagaj mare cu tine. Foarte curat, mobila noua Ikea, acces pe baza de cartela pe care o primesti la sosire de la proprietar, totul super usor si organizat.

Costul cazarii pentru 2 nopti la inceput de octombrie a fost 104 eur.

Transportul in Bari

Prin Bari ne-am plimbat exclusiv pe jos, fiind un oras in care obiectivele principale sunt grupate relativ in zona centrala turistica. Am luat autobuzul doar pentru a ne duce la aeroport si am ramas surprinsi de pretul mic al unui bilet, respectiv 1 eur de persoana pentru un drum de 40 minute.

Pentru a vizita Alberobello si Polignano a Mare am folosit autobuzul si trenul, dar despre asta povestesc mai detaliat in continuare in acest articol.

Ce vizitezi in Bari?

Bari e un oras boem, pitoresc, care se remarca din punctul meu de vedere prin 4 zone turistice foarte faine: partea veche a orasului, denumita Old Town Bari, faleza, plaja si strada comerciala. Desigur, asta din punctul de vedere al unui turist care a petrecut doar o zi in acest oras, iar focusul a fost catre zonele turistice consacrate.

Partea veche a orasului – Old Town Bari

O zona foarte turistica, in care poti admira case vechi, stradute inguste ca niste labirinturi, mici magazine de suveniruri, numeroase biserici, printre care catedrala Sfantul Nicolae si Bazilica San Sabino, dar si monumente precum castelul Norman si Fortul San Antonio, construit in scopuri de aparare. Zona veche a orasului este un loc preferat de plimbare pentru turisti atat pe timpul zilei cat si seara, fiind foarte frumos luminata si plina de viata. Ce mi s-a parut particular zonei si foarte curios este faptul ca locuitorii Old Town Bari obisnuiesc sa stea seara cu usile caselor deschise, astfel incat trecatorii au vedere directa inauntru. Am vazut familiile stranse in jurul mesei in sufragerie uitandu-se la TV, copii jucandu-se si tot asa. Mi s-a parut cel putin curios pentru felul in care suntem noi obisnuiti sa stam, cu usile inchise si eventual draperiile si perdelele trase:) Zona veche a orasului se termina chiar langa faleza cu niste ziduri uriase ca de cetate, dand un farmec deosebit si o priveliste desprinsa din cartile de demult.

Faleza din Bari

Este un loc superb de plimbare, care se intinde pe o suprafata destul de mare. Poti admira marea asezat pe o banca, poti face jogging, sau te poti plimba pur si simplu pana la plaja pentru o odihna bine meritata si o baie in sezon.

Plaja din Bari

Nu este o plaja imensa, dar este exact ce trebuie pentru un orasel boem si cochet precum Bari. Aici te poti bucura de soare si de apa, plaja fiind cu nisip auriu tocmai bun de simtit cald pe talpi. In octombrie cand am fost noi nu era amenajata cu sezlonguri sau vreun bar, posibil in sezon sa fie. 

Strada comerciala Via Sparano

Strada comerciala Via Sparano se intinde intre gara centrala din Napoli si Old Town si este plina de magazine, terase si baruri. De la magazinele obisnuite precum Zara, Calzedonia si Kiko pana la Michael Kors si Armani, aici gasesti tot felul de branduri, pentru toate buzunarele. Asa ca fie ca esti pus pe shopping sau vrei doar sa iti clatesti ochii cu ce mai e nou prin magazine, da o raita pe strada asta in drum spre Bari medieval si nu o sa regreti!

Atractii turistice langa Bari

Din Bari poti ajunge usor in Alberobello, un orasel mic si pitoresc, recunoscut pentru casutele albe cu acoperis tuguiat zise si Trulli. O alta atractie este un orasel care se mandreste cu un golfulet absolut superb, pe numele lui Polignano a Mare. Povestesc despre cele 2 orasele imediat mai jos, pentru ca pe acestea am apucat sa le vizitam noi in putinul timp petrecut in regiunea Puglia.

Alberobello

Am ajuns in Alberobello cu autobuzul  din Bari, pretul unui bilet fiind de 4,4 eur de persoana, doar dus. Statia de autobuz se afla chiar vizavi de gara pe partea cu soseaua principala, iar biletele se cumpara de la cafeneaua din dreptul statiei. Drumul a durat in jur de o ora. 

Odata ajunsi in Alberobello am mers direct spre cartierul cu casute albe, atat de reprezentativ pentru acest oras. Recunosc ca mi s-a parut o zona superba, casutele pareau de poveste, de un alb imaculat cu acoperisuri tuguiate cu un “ciucure” in varf, fiecare avand propria inscriptie (simboluri religioase sau pur si simplu sugestive pentru gusturile fiecarui proprietar). Mi s-a parut un loc perfect de plimbare pe stradutele intortocheate cu casute, iar din loc in loc in casute se “ascundeau” mici magazine de suveniruri. Unele dintre ele iti permiteau sa urci si pe terasa pentru a face poze cu un view minunat, fie gratuit fie daca achizitionai cel putin un produs de la ei.

Interesant este ca pana si biserica de acolo respecta acelasi design de casa alba cu acoperis tuguiat, iar vizavi de biserica este un fel de gradina-parc ideal pentru a continua plimbarea. Am petrecut in Alberobello in jur de 2 ore si jumatate dar as mai fi stat inca o ora cel putin pentru a ma bucura pe indelete de priveluste. Daaaar, pentru ca mai aveam in plan sa ajungem si in Polignano a Mare in aceeasi zi, am scurtat vizita aici. Recomand insa cel putin 3 ore in Alberobello pentru cartierul casutelor Trulli, iar daca vrei sa si mananci de pranz aici poate chiar 4 ore. Merita din plin locul, chiar pare atemporal si extrem de pitoresc. 

Program autobuz Bari-Alberobello

Polignano a Mare

Din Alberobello am vrut sa ajungem in Polignano a Mare, insa pentru ca nu exista un mijloc de transport direct intre cele 2 am luat autobuzul catre Turi, iar acolo am schimbat cu un alt autobuz care ne-a dus direct in Polignano a Mare. In total drumul a durat cam 50 minute, perioada de asteptare la schimbarea autobuzului fiind foarte scurta, cred ca nici 5 minute.

Polignano a Mare este un orasel superb, care se remarca printr-un golfulet cu apa de un albastru intens si o mica plaja cu pietre pe care poti sa te relaxezi la soare. Golful de vede minunat de pe podul aflat pe soseaua principala a orasului, de pe care poti cobora pana la plaja pe un drum de 4-5 minute.

O alta zona frumoasa a orasului este cea cu stradute pline de terase si baruri, acolo unde sunt si hoteluri de lux dar si puncte panoramice superbe asupra marii. Zona este super animata, casele sunt tare frumoase si pline de flori colorate si plante oriunde te uiti, iar vibe-ul este clar unul de vacanta la mare.

Daca vrei sa iei masa aici, iti recomand un local cu peste si fructe de mare cu mancare extrem de buna, numit Pescaria. Are si marele avanraj de a fi deschis zilnic de la 11 a.m pana la miezul noptii, fata de majoritatea localurilor din regiunea Puglia (si din alte zone ale Italiei cel mai probabil) care de obicei in intervalul 15:00-19:00 sunt inchise. Am mancat aici o caracatita grozava insa ai de unde alege daca esti in caurare de altceva. Singurul inconvenient este ca la ora pranzului se face o coada destul de mare, asa ca ai ceva de asteptat pentru a servi masa daca nimeresti in intervalul orar 13:00-15:00.

Drumul pana in Bari l-am facut cu trenul, biletele costand 5.20 eur pentru 2 persoane iar drumul durand in jur de 40 minute. 

Daca vii in vacanta in Bari ti-as recomanda neaparat sa aloci o zi pentru Alberobello si Putignano a Mare. Desigur, daca stai mai mult poti vizita multe alte locuri situate in imprejurimile orasului Bari, regiunea fiind extrem de ofertanta si de frumoasa din toate punctele de vedere.

Nu mai sta pe ganduri si rezerva-ti un city break (prelungit) in Bari. Cu siguranta daca pandesti ofertele Wizz Air o sa gasesti bilete de avion la preturi super accesibile, la fel si cazarea, mai ales in extra sezon. Pana data viitoare, enjoy beachin’!

Share with your friends !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top