“Tenerife zborul cu parapanta” a fost un episod demential al vacantei, in care am trecut de la agonie la extaz in 45 minute unice. Mi-am cumparat “excursia” asta intr-un impuls de moment de la un stand turistic din sudul insulei cu 100 eur si bine am facut. Daca stateam prea mult pe ganduri sigur imi pierdeam curajul, deci adio zbor si adio poveste.
Am platit excursia asta in jurul pranzului si zborul era planificat pentru seara pe la 7. In cele cateva ore de asteptare mi-au trecut toate gandurile posibile prin cap, mai ales ca ma uitasem obsesiv la ceilalti turisti care zburau cu parapanta in zilele anterioare si imi imaginam ce traiesc in momentele alea.
Pe la 6 am plecat cu masina spre locul stabilit pentru “decolarea” zborului cu parapanta, undeva pe la 800 metri altitudine, pe un deal care ducea spre un platou. De la masina am mai mers pe jos vreo 10 minute, timp in care a trebuit sa car toata sandramaua in spate de-mi tremurau picioarele si de la emotie si de la greutate:)) Noroc ca mai erau si alti curajosi care se pregateau de aventura si nu ma simteam chiar singura in pustietate.
Ajunsi pe platoul de unde trebuia sa decolam, m-am echipat cu casca de protectie si am cascat efectiv gura la toate manevrele de pregatire ale instructorului. Iti zic cinstit ca nu-mi amintesc absolut nimic din ce a facut, a aranjat parapanta aia vreo 15 minute pana imi venea sa zic ca eu plec la loc cu masina pe unde am venit, ura si la gara.
In sfarsit ne punem in pozitia de start, eu in fata, instructorul in spatele meu si asteptam vantul prielnic pentru atat de ravnitul zbor cu parapanta. Imi spune domnul cum la 3…2…1 o sa fugim tare si o sa ne ridicam in aer brusc, lasandu-ne cu fundul pe o zona minuscula a parapantei folosita in aer drept scaun. Moaaa, deci parea floare la ureche, imi repetam in cap ce trebuie sa fac si ma rugam sa nu mi se intepeneasca picioarele de frica:) Cand a fost vantul prielnic eu eram practic anesteziata asa ca imi amintesc doar cum m-a impins brusc instructoru’ cu o viteza incredibila spre hau si cum dupa o alergare demna de Usain Bolt derulata cam fara vointa mea fizica am ajuns in aer.
Acum sa te tii, primele 2 minute n-am articulat niciun cuvant, ma minunam ca nu sunt jos in praspastie cu 7 coaste rupte. Instructorul tot vorbea cu mine (il anuntasem ca stiu spaniola) dar nu eram capabila sa raspund nimic nici daca vorbea romana, amutisem total. Cand in sfarsit m-am dezmeticit am inceput sa privesc in jur si sa vad autostrazi, case, piscine, terenuri aride si in zare oceanul. Nu miscam nici un mm staga dreapta caci nu-mi dadeam seama exact cum si pe ce stau, iar senzatia pe care o aveam era de parca sarisem dintr-un avion si plutesc in gol spre sol.
Instructorul tinea intr-o mana si camera video asa ca ma mai punea din cand in cand sa zambesc si sa fac cu mana. Ceeeeeeee, sa fac cu mana la camera? I-am zis ca e nebun, nu-mi dezlipeam mainile de pe parapanta pentru tot aurul din lume. Eh, asta in primele 10 minute. Cand m-am mai obisnuit cu sentimentul si am vazut ca nu ne prabusim am indraznit sa fac ce-mi spune, dar timp extra limitat. 3 secunde si pac la loc mainile, ma tineam strans de am facut basici.
Toate ca toate, dar la un moment dat imi spune instructorul sa tin eu camera ca trebuie sa aranjeze nu stiu ce la parapanta. Soc si groaza, il intrebam din 2 in 2 clipe daca a terminat si imi imaginam cum scap go pro-ul de la 500 metri in piscina vreunui localnic si mai sunt si buna de plata. Well, did’t happen:)
Dupa ce m-am mai relaxat am putut sa ma bucur din plin de peisaj si imi doream sa zbor vreo 2 ore, sa-mi ajunga. De la dealul de la care am pornit ne-a dus vantul usor usor spre plaja si am zburat chiar si peste ocean, in ciuda tipetelor mele prin care ma opuneam inaintariii:)) Vorba aia, ma gandeam in capul meu ca worst case scenario aterizam fortat pe uscat dar nu luasem in calcul ca e posibil la o adica sa picam in apa. A fost fun pana la urma si deasupra apei, e un sentiment incredibil sa te simti atat de mic deasupra unei intinderi atat de mari si sa fii cum s-ar spune “in bataia vantului”.
Si cum orice inceput are si un sfarsit, fix cand ma relaxasem total imi spune instructorul ca urmeaza sa aterizam. Vedeam cum coboram din ce in ce mai mult mergand paralel cu oceanul, dar habar nu aveam cum si unde o sa aiba loc aterizarea. Nimic nu mi-a spus instructorul, nicio pregatire, niciun “Vezi sa ai forta-n picioare”, bai da nimic nimic. Drept urmare, cand mai aveam putin pana la sol am simtit cum prindem o mega viteza vantul impingandu-ne calumea din spate si fara sa mai am vreun spirit de reactie m-am proptit cu genunchii in pietrisul negru de pe plaja. Am ramas asa vreo 30 secunde, caci eram legata de instructor si nu puteam sa ma misc deloc dar am profitat de timp sa multumesc astrelor si tuturor fortelor paranormale ca sunt din nou pe pamant:)) In afara de 2 julituri de toata frumusetea pe care le aveam pe genunchi in rest eram intreaga si fericita.
Am cumparat si cardul cu poze si filmari facute de minunatul go pro in aer ca doar nu era sa privez posteritatea de actul meu de curaj. Cu 50 eur mai saraca dupa achizitie, m-am urcat in masina si tuleo spre prima farmacie dupa pansamente si apa oxigenata ca usturau ranile ca naiba:))
Zborul cu parapanta in Tenerife mi-a placut dar nu stiu daca l-as mai repeta. Nu din alte motive, dar nu stiu daca mai am asa mult curaj cum aveam odata. Daca esti fan zbor de orice tip, asta e o activitate pe care iti recomand s-o bifezi in Tenerife.
Mai multe despre insula si atractiile ei? Vezi “Tenerife – descoperind insula“. “Tenerife sud – Siam, Jungle Park si inotul cu leii de mare” si “Tenerife – Loro Park, Las Teresitas si vulcanul Teide“.
Enjoy beachin’!
