Excursii in Lefkada poti face pe mare, cu barca. Asta pentru ca tot plajele sunt de interes si atunci cand vine vorba de excursii organizate, la fel ca atunci cand vizitezi pe cont propriu. Articolul acesta va face referire exclusiv la cele 3 excursii cu barca pe care le-am facut in saptamana petrecuta in Lefkada. Daca vrei sa afli detalii despre plaje Lekfada sau despre cum ne-am organizat vacanta in Lefkada (drum, cazare, transport, mancare si altele), te invit sa citesti articolele precedente de pe blog.
7 Islands Tour Lefkada – cea mai cautata excursie Lefkada


Cea mai promovata excursie cu barca din Lefkada este fara indoiala turul celor 7 plaje/insule. O vei gasi la toate tarabele, Nydri Star si Makedonia Palace fiind principalii competitori. Noi am luat-o pe cea de la Makedonia Palace, cu urmatorul cost, program si traseu:
- Cost 35 eur/persoana fara masa de pranz sau 45 eur/persoana cu masa de pranz inclusa
- Plecare la 9:15 dimineata, intoarcere la 18:30
- Se viziteaza plajele Egremni, Porto Katsiki din larg, satul Fiskardo din insula Kefalonia, o plala salbatica a insulei Ithaca, grota Papa Nikolis si plaja Insulei Skorpios. Iata cateva detalii despre fiecare oprire.
- Vasul opreste chiar pe plaja Egremni aproximativ o ora. Se poate inchiria umbrela cu 5 eur de pe barca, pentru ca pe plaja nu este umbra decat dimineata pana pe la ora 10-10:30. E important sa stii ca asta e si singura plaja unde ai avea nevoie de umbrela, in rest nu ai unde sa o folosesti in celelalte opriri ale excursiei. Asa ca daca stai mai mult in apa decat pe plaja in ora petrecuta pe Egremni nu merita.




- Plaja Porto Katsiki nu se viziteaza propriu zis, intrucat autoritatile portuare nu permit acostarea vaselor aici (nu cred ca restrictia se aplica si pentru barcile mai mici insa). Oprirea este la aproximativ 300 metri de plaja si poti cobora din barca pentru o baie in mare de 15 minute. Aici copiii sunt rugati sa nu coboare in apa din cauza distantei mari pana la plaja si a adancimii apei.

- Urmatoarea oprire este in satul Fiskardo din insula Kefalonia. Aici fiecare face ce doreste, poti lua pranzul la restaurante, poti merge la plaja minuscula apropiata de port sau te poti plimba pur si simplu. La ora pranzului cand am ajuns noi era extrem de aglomerat la toate tavernele dar cum mancasem deja pranzul pe vas ne-am multumit cu o baie in mare si o plimbare.



- In Ithaca oprirea se face pe o plaja salbatica, barca apropiindu-se cam la 30 metri de plaja. Poti face o baie in mare chiar langa barca sau poti inota pana la plaja, distanta fiind mica. Aici se sta aproximativ 25-30 minute.

- Grota Papa Nikolis este urmatorul obiectiv, iar barca se opreste chiar la intrarea in grota. Fiind destul de mare barca, nu are cum sa intre complet in grota, insa daca luati o excursie cu o barca mai mica veti putea face poze si chiar baie din interiorul grotei. Se povesteste putin despre istoria locului, mai cu seama despre rolul important avut de grota in camuflajul submarinelor din timpul celui de-al doilea razboi mondial.

- Ultima oprire este pe plaja insulei Skorpios, tot salbatica. Aici apa era destul de plina de vegetatie, dar tot clara si limpede, asa cum ne-a obisnuit deja insula Lefkada din acest punct de vedere. Vasul opreste direct pe plaja si sta aprox 20 minute, insa plaja devine rapid neincapatoare pentru multitudinea de turisti care coboara din barca.



Masa de pranz de pe vas costa 10 eur (fie inclusi din start in pretul biletului, fie platiti pe vas direct) si consta in 2 frigarui de porc souvlaki, paine, putin tzatziki si salata. Foarte buna dar probabil insuficienta cantitativ pentru cei mai infometati:) in rest, puteai cumpara de la bar bauturi, cocktaikuri, sandvisuri, chipsuri si altele.
Mi se pare important de mentionat ca daca as alege din nou o excursie de acest gen as alege una cu mai putine plaje vizitate si poate cu un vas mai mic. Timpul efectiv de stat pe plaje a fost destul de mic tinand cont de numarul mare de opriri si eu personal as fi preferat 3-4 plaje dar cu oprire de 2 ore la fiecare:)
PS: Nu stiu costul acestei excursii cu Nydri Star, insa la feeling as zice ca e putin mai scumpa. De exemplu tarfiul pentru petrecerea de seara de pe barca era 20 EUR la Nydri Star fata de 10 EUR la Makedonia Palace, insa cine stie, poate si conditiile de calitate difera.
Excursie White Party Lefkada
Cei care achizitionau bilete pentru excursia prezentata mai sus (7 islands tour) de la Makedonia Palace primeau acces gratuit si la party-ul de seara de pe aceeasi barca. Altfel, costul de intrare este 10 eur/persoana. Petrecerea se tinea in zilele de joi si duminica.
Cateva detalii despre plimbare mai jos.
- Dress code white
- Plimbarea dureaza cam 4 ore (de la 20:30 pana la 00:30)
- In jur de 22:30-23 se face o oprire de 30 minute la o plaja cu nisip, au un show cu artificii si cine vrea poate sa faca baie
- Consumatia este optionala, ca idee pretul unui cocktail era 10 eur, iar o apa costa 2 eur.
- Muzica e pentru toate gusturile, mie mi-a placut mult plimbarea overall
- Ce a fost iarasi ok a fost faptul ca lumea s-a imprastiat pe cele 3 nivele ale barcii, astfel ca puntea de sus era plina de veselie si dans, ca in club, la mijloc era o atmosfera intre club si relaxare, iar jos era pentru oamenii mai chill, care doreau doar sa se bucure de o plimbare pe mare cu muzica in surdina in fundal. Fiecare statea unde avea chef si dorinta, asa ca toata lumea isi gasea un loc perfect dupa parerea mea.
- Ps: erau si multi copii pe vas, exista si un spatiu de joaca acoperit.




The undiscovered islands Kalamos and Kastos – excursii Lefkada plaje salbatice
A treia excursie pe care am luat-o fost cu Nikolaos Boat, pentru ca avea un alt traseu neexplorat de noi, ce parea interesant si cu potential. Un avantaj fata de excursia 7 Islands tour a fost faptul ca barca era mai mica, lume mai putina si accesul in barca/in apa se facea mult mai rapid si in mai putina aglomeratie.
Cost: 30 eur/persoana fara masa de pranz inclusa
Program: plecare la 9:15, intoarcere la 17:30.

Prima oprire: grota Papa Nikolis, pe care o vazusem de la intrare si in excursia precedenta, pe care am povestit-o mai sus. De data aceasta barca fiind mai mica, am putut intra in grota, nu ne-am limitat doar la a o vedea de la margine.


A urmat o oprire super bine venita pentru o baie in mare si snorkeling, langa o insula foarte mica numita Formekula. Cine a dorit a coborat/sarit de pe barca, fara a acosta pe vreo plaja cu prilejul acestei opriri. Trebuie sa recunosc ca apa si peisajul erau de vis aici, asa ca cele 30 minute au zburat fara sa-mi dau seama.


Pentru pranz am oprit intr-un sat pescaresc ce parea rupt de lume si atemporal cu totul, pe nume Kastos. Aici sunt 3 restaurante situate relativ unul langa altul, pe unde s-a imprastiat toata lumea de pe barca pentru o masa copioasa. De asemenea, langa plaja micuta a satului este si un mic bar, asa ca daca vrei sa stai doar cu picioarele in apa si cu o bautura rece in fata asta e locul perfect.
Noi am optat pentru restaurantul Bellos, unde am servit o caracatita buna (aprox 15 eur) si o salata greceasca (aprox 8 eur).



Siesta dupa masa ne-am facut-o pe o plaja salbatica foarte aproape de Kastos, unde ne-am relaxat si ne-am racorit in marea cristalina. Frumos, relaxant, tocmai ce ne trebuia pentru acest moment al zilei.



Ultima oprire a excursiei a fost pe plaja de conifere a insulei Kalamos, numita Asprogiali. O plaja salbatica, cu un peisaj spectaculos datorita apei superbe si a copacilor imensi care se inclinau pe plaja pana la apa. Aici am petrecut cam o ora si a fost senzational.
In drumul spre portul Nydri am mai trecut pe langa insulele Skorpios, Scorpidi, Sparti si Madouri, fara a opri insa pe niciuna.




Pentru noi excursiile cu barca au insemnat o cale de a vizita plaje si insule salbatice mai greu sau deloc accesibile cu masina, o ocazie faina de a ne relaxa pe mare si a nu simti caldura in acelasi mod ca pe uscat si desigur, de a scapa de stresul condusului pentru 2 zile, lasand grija asta deoparte:)
Recomand sa imbini vizitatul insulei pe cont propriu cu ceva excursii in Lefkada cu barca pe mare, pentru ca ai de unde alege. Eu m-as axa pe vizitarea in tihna a celor mai importante si frumoase plaje ale insulei, pentru a ma bucura cat mai mult de ele. Iar pentru asta o optiune buna de excursie este Swimming in Deep Blue, care are in scop exact plajele cele mai renumite: Egremni, Porto Katsiki si Agiofili. Pentru doritori las si o poza mai jos cu detaliile excursiei.
Iar pana data viitoare, enjoy beachin’!

