mango sticky rice
Thailanda

Mango sticky rice

Mango sticky rice este revelatia culinara de care auzisem de mai multe ori pana sa plec in Thailanda. Imi pusesem in gand sa-l incerc la cat mai multe terase sau tarabe de street food sa-i prind secretul si sa ma bucur la maxim de savoarea lui, ceea ce am si facut. Ce nu stiam inainte de plecare este ca o sa scriu despre reteta asta ca prim articol pe blog dupa intoarcerea in  tara:) Iata ca se intampla.

Inainte sa incep propriu-zis cu reteta, as vrea sa povestesc putin contextul. Am fost in Thailanda 2 saptamani si ne-am intors in Romania fix cu o zi inainte de a incepe starea de urgenta nationala cauzata de coronarvirus. Dupa regimul sanatos pe care l-am dus acolo cu orez, fructe proaspete, fresh-uri, fructe de mare, nuca de cocos, salate de papaya sau fructul pasiunii, in Romania ne-am umplut frigiderul cu mancare din-asta grea de la noi cum ar fi porc, vita, pui ca de, minim 2 saptamani urma sa cam stam in izolare. Ne-am uitat la ele cu cea mai minima pofta posibila si ne-am continuat regimul Thai cat de cat si acasa. Eu sunt bucuroasa, pare ca am si slabit in felu’ asta:)

Ingrediente Mango sticky rice

Ai nevoie de o cutie de orez Thai, 2 conserve de lapte de cocos creamy (merge si una daca nu esti pretentios), 4-5 linguri de zahar si cativa mango. Laptele de cocos sa fie musai creamy, nu lua lapte de cocos normal caci nu va iesi orezul deloc sticky. Crede-ma, am incercat eu.

Orezul Thai l-am gasit la Mega Image si costa 8 lei o cutie de 500 grame. Laptele de cocos creamy l-am ales de la Kaufland si costa 6 lei o conserva. Iar mango e prin toate hipermarketurile si supermarketurile, eu l-am gasit foarte bun aproape gata copt tot la Kaufland pentru 4,5 lei/bucata. Sunt sigura insa ca gasesti ingredientele la toate magazinele mai mari, diverse marci sau gramaje.

Daca respecti cantitatile astea o sa iti iasa cam 6 portii maricele de orez.

Orez-thailandez-mega-image
coconut-milk-mango-sticky-rice

Timp de pregatire Mango sticky rice

Cam 8 ore lasi orezul la inmuiat in apa (cel mai bine peste noapte). Inainte insa il speli bine de 5-6 ori pana apa se limpezeste din ce in ce mai mult si nu mai are albeata aia opaca de la boabe (pe cat posibil). 

Cam o ora dureaza prepararea termica. In faza asta mentionez ca nu trebuie sa stai langa orez tot timpul, asa cum probabil stai la pilaful nostru traditional. Deci ai cam 15 minute treaba efectiva in bucatarie.

Cum prepari Mango Sticky rice?

Prima data speli orezul Thai in cateva ape, frecand boabele de orez in mana pentru a le lua pelicula dura si a putea deveni sticky in timpul procesarii termice. Apoi pui orezul intr-o oala cu apa la inmuiat si il lasi cam 8 ore (cel mai bine peste noapte).

Dupa ce orezul s-a inmuiat, pui o oala incapatoare pe aragaz cu apa aprox 25% din volum. Deasupra oalei pui o sita cu un tifon/alt material textil similar in care plasezi orezul scurs. Invelesti orezul in tifon si il acoperi cu un capac, urmand sa il lasi 40 minute la foc mediu deasupra apei, in sita.

Toata ideea aici este ca orezul asta fierbe in abur, nu direct in apa. Astfel, trebuie sa te asiguri ca orezul nu sta in apa (sita nu sta atat de jos in oala incat sa ajunga sa fie imbibat orezul din tifon in apa) si ca apa din oala nu se evapora in cele 45 minute (evident, daca se intampla asta completezi cu apa).

Eu recunosc ca nu am avut tifon si prima data am incercat sa pun orezul intr-un prosop de bucatarie. Nu mi-a iesit deloc bine, daca materialul in care este infasurat orezul este prea gros acesta nu se face si ramane tare si crud. A doua oara am fost mai inventiva si mi-am amintit de un set luat acum 100 ani de pe emag cu o multime de casti de par de unica folosinta. S-au potrivit la fix pentru orezul sticky, pun imediat poze mai jos:)

Preparare-sticky-rice

Cand orezul este aproape gata, pui laptele de cocos creamy intr-o oala si adaugi 4-5 linguri de zahar si o jumatate de lingurita de sare. Daca vrei sa reduci cantitatea de zahar sau sa o suplimentezi nu este nicio problema, tu stii cat de dulce mananci sau daca ai vreo alta limitare din acest punct de vedere.

Amesteci des laptele de cocos cu zahar si il tii pe foc pana ajunge sa fiarba si zaharul s-a dizolvat. Atentie sa amesteci intr-un singur sens. Cand laptele de cocos este fiert il amesteci cu orezul. Trebuie sa le amesteci inainte ca orezul sau laptele sa se raceasca. Daca ai folosit 2 conserve iti ajunge berechet si pentru topping,  asa ca nu-l pune pe tot in orez,

Urmeaza platingul, la care te las pe tine sa iti folosesti imaginatia caci eu nu am deloc pricepere la acest aspect. Ideea e sa cureti mango cat mai frumos posibil (eu mi-am luat chiar si feliator de mango dar abia dupa ce am facut pozele astea asa ca o sa il folosesc de data viitoare) si sa il pui pe farfurie alaturi de orez, presarand din laptele de cocos caldut deasupra.

Mi s-a parut un desert super delicios si hranitor pe care l-am folosit si ca fel principal de mancare deja de cateva ori. Sigur, marturisesc cu mana pe inima ca nu a iesit chiar ca la mama lui in Thailanda, nici mango nu este la fel de gustos aici nici iscusinta mea nu se compara cu cea a locuitorilor de acolo. Dar pana mai ajung in paradisul culinar de acolo voi continua sa imi exersez talentul in felul asta. Si sa impartasesc reteta si cu voi, pe blog..

Share with your friends !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top