Thailanda a fost vacanta planificata de zei cred, intrucat am avut cele mai bune 2 saptamani la care puteam spera. Departe de haosul declansat de coronavirus in Europa si China, am plecat spre Thailanda la 2 zile dupa aparitia cazului 0 de Covid19 in Romania si ne-am intors cu o zi inainte de inceperea starii de urgenta. Bonus, in timp ce eram in Thailanda tara si-a inchis granitele pentru 18 tari inclusiv Romania, asa ca daca mai intarziam putin adio vacanta.
Adevarul e ca ni s-a pus pata pe Thailanda cam de cand ne-am intors din Dominicana. Stii cum e, odata ce prinzi gustul vacantelor indepartate cu soare si apa wow nu le mai poti scoate din minte. Cel putin noi n-am reusit si nici nu ne-am prea dorit:) Asa ca ne-am pus pe strans bani cu telul de a pleca in cel mai scurt timp posibil, cand la noi e iarna iar la ei e plin sezon. Zis si facut, pe 28 februarie 2020 am fost in aeroport cu masti pe fata gata de aventura Bangkok-Krabi-Phi Phi Island.
Dar inainte de a povesti experienta noastra, am decis sa pun cateva informatii cheie despre aceasta tara impresionanta, sa stii clar ce-i cu ea si cand e mai bine sa te duci.
Thailanda harta

De fapt, harta and other stuff:) Thailanda este o tara uriasa din Asia de sud-est, cu foarte multe locuri intresante de vazut, in mod special plajele daca e sa ma intrebi pe mine. Cele mai cunoscute provincii turistice cu plaje superbe sunt Phuket, Krabi si insula Phi Phi, toate situate in partea de sud vest a tarii. De aici ai acces la multe alte insule si plaje care mai de care mai frumoase, cu apa cristalina si verde, potrivita la fix pentru snorkeling, baie si poze de Instagram:).
Capitala Bangkok se afla relativ in centrul tarii, un oras extrem de frumos si contrastant in care se simte tumultul oamenilor si al mixului impresionant de culturi. Extrem de bine conectat de restul oraselor importante dar si de restul lumii, ajungi super usor in provinciile turistice fie cu avionul, fie mai lung dar mai boem pe calea apei.
In mod normal viza costa 50 EUR de persoana si se acorda fie la sosirea in Thailanda (On arrival), fie inca din Romania prin solicitare la ambasada. In perioada in care am fost noi turistii romani erau scutiti de viza, asa ca am avut noroc. Informatii de genul acesta precum si multe altele despre conditiile de calatorie in Thailanda poti afla de pe site-ul MAE. Iti recomand sa arunci un ochi daca vizezi destinatia asta, mai ales in contextul pandemiei de coronavirus si a efectelor ce vor urma.
Cat despre fusul orar, Thailanda e cu 5 ore inaintea Romaniei, asa ca de acolo vei vedea intotdeauna rasaritul mai devreme ca-n tara:)
Si pentru ca o sa tot mentionez preturi, zic sa pun din start un etalon referitor la valorea monedei lor locale (Baht), sa fie mai simpla raportarea: 100 Baht = 14 lei = 3 dolari americani.
Thailanda clima
Thailanda are o clima exact pe gustul meu, tropicala pana in maduva oaselor:) Aici e cald si bine tot timpul anului, dar daca vrei sa fie la fixu’ fixului pentru o plaja fara cusur in zonele Phuket-Krabi-Phi Phi iti recomand sa mergi intre decembrie si aprilie. E cel mai cald si ploaie aproape zero. Noi am prins temperaturi intre 30 si 40 grade in primele 2 saptamani din martie iar eu m-am simtit ca pestele-n apa.
Intre mai si noiembrie e sezonul musonilor, ceea ce inseamna ca sunt tot spre 30 grade da’ te poate ploua de-ti suna apa-n cap. Nimic nu e batut in cuie insa din acest punct de vedere, uneori ploua o ora-doua pe zi, alteori ploua ore in sir, totul e la noroc. Daca te duci pentru plaja zic sa ocolesti lunile astea ca sa stii o treaba. Evident, asta e si perioada mai putin turistica, cand e mai putin aglomerat si preturile sunt mai mici.
Biletele de avion
Ne-am luat biletele de avion cu 2 luni inainte, dupa ce am stat in pending destul de mult sa vedem daca apar ceva reduceri la Qatar Airways. Stiam ca in 2019 si 2018 avusesera 2 sesiuni de reduceri destul de mari si am fi vrut sa profitam si noi ca vorba aia, la o excursie in Asia cel mai scump e zborul. N-a fost sa fie, singura noastra sansa sa prindem bilete mai ieftine ar fi fost sa ni le luam mult mai din timp, cam cu 6 luni inainte. Oricum, dupa ce am studiat site-urile companiilor aeriene, ofertele agentiilor de turism si desigur Skyscanner, cel mai bun pret pentru avion l-am gasit la Happy Tour. Am cumparat de la ei strict biletele de avion, cazarea urmand s-o luam de pe Booking la preturi super decente.
So, Bucuresti-Bangkok si Krabi-Bucuresti cu Qatar Airways (escala in Doha) plus zborul intern Bangkok-Krabi cu Thai Airways ne-au dus la 1560 EUR 2 persoane. Cam 40% din bugetul total pe care l-am cheltuit in aceasta vacanta.
Ma intreb oare daca acest pret care mi s-a parut marisor la momentul respectiv va fi considerat unul mic atunci cand se va relua turismul in era post coronavirus. Sper sincer ca nu…





Cazarea in Bangkok
Cazarea ne-am luat-o singuri de pe Booking dupa luuuungi cautari. Aveam 100 criterii importante la care nu voiam sa renuntam/renunt si putini bani de dat, asa ca lucrurile s-au desfasurat dupa cum urmeaza.
Cazarea in Bangkok trebuia sa fie relativ centrala, intr-un cartier bine conectat la mijloacele de transport in comun si cat de cat sigur, sa arate bine, sa aiba minim 3* (auzisem ca in Asia 3* inseamna vreo 2* in Europa), sa aiba mic dejun inclus si roof top pool iar pretul sa nu depaseasca 150 EUR pentru 4 nopti. Usor de zis greu de gasit, dar dupa vreo 10 ore de cautari am ales ceva care sa satisfaca toate criteriile – Bally Suite Sukhumvit. Mi-a placut tare mult acest hotel, arata super bine, foarte curat si avea inclusiv o mini bucatarie in camera (chiuveta, cuptor cu microunde, farfurii, pahare, ceai, cafea). Metroul (statia Sukhumvit) si skytrain-ul (statia Asok) erau la 15 minute de mers pe jos de la hotel, fix langa mall-ul Terminal 21. Hotelul asigura gratuit transportul cu tuk tuk pana in strada principala dar doar in intervalul 9-18, asa ca daca beneficiai de serviciul asta mai mergeai fix 5 minute pana la metrou/skytrain/mall.
Pont – Sukhumvit e un cartier mai nou, iar pe strada cu hotelul nostru erau numai hoteluri si complexuri rezidentiale de peste 4*. Din acest motiv cam tot ce faceai in zona asta te costa mai scump decat in alte zone din Bangkok (restaurante, magazine, masaj etc). Prin urmare, recomand zona pentru cazare si plimbare, dar daca vrei sa mananci bine si ieftin sau sa vezi Bangkok-ul autentic iti sugerez sa te indrepti catre alte cartiere.


Cazarea in Krabi
Cazarea in Krabi a fost ceva mai simplu de gasit, pentru ca ne documentasem o groaza in prealabil si stiam exact ce vrem si unde gasim. Long story short, in Krabi Ao Nang e centrul tuturor excursiilor si al activitatilor pe care le poti face, iar in plus e comod de ajuns de la aeroport doar pe uscat, fara sa fie nevoie sa mai iei barca sau ferry pana la hotel. Mai mult decat atat, cazarile sunt relativ aproape de plaja, asa ca daca tii musai sa stai fix pe malul marii sau la cateva minute distanta e perfect realizabil.
Noi ne-am dorit un hotel care sa arate BINE. Am stat in Krabi 10 nopti, asa ca era important sa avem un oarecare confort si iata ce a insemnat pentru noi asta: sa fie pe strada principala ca sa ajungem rapid la plaja si la terase/magazine/masaj fara sa depindem de mijloace de transport, sa aiba piscina (n-am stat nici macar o data la ea), sa aiba mic dejun inclus, 4* si review-uri bune pe Booking. Normal, avea si pretul un cuvant important de spus, intrucat ne setasem bugetul de 50 eur/noapte. Alegerea castigatoare a fost Sugar Marina Resort, aflat la 10 minute de mers pe jos pana la plaja. Am depasit putin bugetul (am platit 560 eur), dar a meritat din plin.






Cazarea in Phi Phi Island
Pentru ca tot auzisem cat de misto e Phi Phi Island ne-am hotarat inca din tara sa mergem 2 zile pe aceasta insula sa vedem si noi pomu’ laudat. O noapte de cazare aici ne-a costat 50 EUR, dar am dormit fix in centrul insulei, cu marea-n fata la propriu, la Dee Dee Sea Front. N-as fi crezut ca exista o cazare atat de see front ca asta pe care am avut-o, dar iata ca exista. Pozitionarea foarte buna, camera super ok, singurele minusuri aici fiind tantarii si caldura (desi exista aer conditionat in camera batea direct in pat, asa ca inghetai 3 minute cu aerul pornit, transpirai urmatoarele 3 cu el oprit si tot asa).


Pe cele 3 hoteluri am dat 760 EUR, adica 23% din bugetul vacantei. La capitolul cazari exista multe variante mai ieftine decat cele alese de noi care asigura deplin confort. Thailanda chiar e pentru orice buget, asa ca depinde doar de tine ce cauti. De gasit sigur gasesti:)
Transportul in Thailanda
Transportul in Thailanda e MINUNAT! In Bangkok cel putin este super bine pus la punct si conecteaza foarte rapid si eficient majoritatea zonelor din oras. In primul rand nu vreau sa las sa treaca neobservata prezenta skytrain-ului, un mijloc de transport pe care nu stiu daca o sa-l prindem in Romania in urmatorii 50 ani. Hai 100. Mi s-a parut de vis sa ai asa ceva in oras si am calatorit cu el cu varf si indesat, o calatorie costand intre 15 si 50 Baht.
Skytrain, metrou, autobuze (fara geamuri), tuk tuk, scutere, taxi, barca, toate astea la un pret super decent. Mi s-a parut tare ca pretul se calculeaza in functie de cat mergi, asa ca platesti mai mult daca mergi un numar mai mare de statii. O sa povestesc cu amanunte in postarea dedicata celor 4 zile in Bangkok, dar la nivel general as insista pe faptul ca transportul nu e o grija aici. Doar sa te tina picioarele:)
Cat despre Krabi, circula destul de frecvent un autobuz fara geamuri (potrivit pentru aerisire tinand cont de caldurile mari de afara) care conecteaza Ao Nang de Krabi Town. In rest, poti sa-ti inchiriezi scuter, sa iei tuk tuk sau taxi, iar pentru plajele si insulele din jur (inclusiv Phi Phi) solutia ta se cheama ferry sau barca.
Ca sa zic si nasoale despre transport, pietonii NU exista. Nimeni nu da prioritate pietonilor, chiar daca au verde la semafor sau sunt pe trecere de pietoni nesemaforizata. Practic, ca sa nu imbatranesti in incercarea de a trece strada, te bagi cu tupeu printre masini cand prinzi putin spatiu si le fortezi sa opreasca. Da, e singura ta solutie si crede-ma, asa fac toti.












Mancarea in Thailanda
Mancarea din Thailanda e subiectul meu favorit despre care vreau sa povestesc, imediat dupa plaje. Nu e un secret pentru nimeni ca mancarea thailandeza e aproape un cult in sine, dar eu neajungand pana acum in Asia o consideram in mod super eronat “not big deal”.
Baaaaai, e atat de buna si ieftina incat as fi mancat din ora in ora cate ceva doar de drag. Mango, papaya, fructul pasiunii, ananas, banane, nuca de cocos, rodii, orez, fructe de mare, peste, legume, clatite, pui, vita si porc preparate de-ti lasau gura apa. Asta asa, ca un top of mind in 3 secunde, dar oferta era mult mai variata. Si partea cea mai interesanta e ca mancarea cea mai buna era servita pe strada, la niste rulote/mese/ligheane (la propriu) pe care daca le vedeai in Romania te-ar fi scarbit 100% sau te-ai fi asteptat sa faci vreo indigestie dupa. Am testat mancarea si la terase/restaurante dar si mult street food, sa ne convingem singuri ce merita. Recunosc ca street food bate tot si nu am avut niciodata nici cea mai mica senzatie de rau mancand in modul asta, ci din contra.
Preturile difera destul de mult in functie de zona in care te afli. Din ce am vizitat noi, cea mai ieftina mancare este in Old Bangkok si pe celebra lor strada numita Khao San, unde este forfota continua atat ziua, cat mai ales seara/noaptea. Cat sa-ti faci o idee, aici dai 50 Baht pe un mango shake delicios, 10 sau 20 Bahti pe o frigaruie de pui/vita/porc, 50 Baht pe o clatita absolut fabuloasa, 80 Bahti pe un Mango sticky rice (am povestit despre reteta aici) si 80 Baht pe un Pad Thai, o mancare traditionala constand in noodles, legume, ou, fructe de mare/alta carne la alegere. Desigur, sunt locuri in Bangkok mai putin turistice, unde mancarea e chiar mai ieftina de atat si locuri in care dai cel putin triplu pe orice preparat.















Shopping in Thailanda
Shopping-ul in Thailanda a fost un aspect ignorat de mine nu pentru ca nu aveam unde, ci pentru ca m-au captivat mai mult alte activitati pe care sa cheltuim banii. Da, shok pentru cine ma cunoaste:))
In Bangkok sunt multe malluri mari si bogate in oferta, iar prin 3 chiar am trecut: Terminal 21, MBK si Icon Siam. Reprezentativ mi s-a parut MBK, care desi arata ca un mall este un altfel de centru comercial in care se negociaza tot. Cum spuneam, cu mari achizitii nu ne putem mandri, insa ar merita mentionate sandalele cumparate de Razvan cu 500 Baht pentru a face fata mersului pe jos prin caldura si palariile imprimate cu beachingtravel, sa se asorteze cu prosoapele de plaja cu care plecasem din tara. Pff, si ca sa fiu sincera pana la capat, s-a mai lipit de mine un costum de baie de pe Khao San Road, pe care l-am luat cu 400 Baht negociat de la 580.
Oricum, peste tot aproape trebuie sa negociezi inainte sa scoti banii, mai ales la street shopping. In medie am observat ca obtii o reducere de 20-30% destul de usor, dar probabil cu putina perseverenta din partea ta si multa bunavointa din partea vanzatorului poti ajunge si la un discount de 40-50%.
Cat despre shopping-ul din Krabi, nu e impresionant. Strada principala e ticsita de haine si papuci de plaja, supermarketuri si terase, ca in orice statiune la mare. Totusi, daca nu ai nevoie musai de ceva poti sa le consideri parte din decor ca pe cinstite nu rup gura targului.





Masajul thailandez
Masajul thailandez a fost nelipsit din viata noastra, cred ca l-am ratat maxim 2 zile din 14. Super relaxant in majoritatea datilor (am nimerit si o asiatica furioasa care m-a cotonogit ca pe sacu’ de box), era ritualul nostru in fiecare seara si il respectam aproape cu sfintenie:)
Atat in Bangkok cat si in Krabi erau o multime de centre de masaj care te abordau din strada, majoritatea fiind dispusi sa reduca pretul afisat. Masaj thai, full body cu ulei sau masaj specific pentru picioare, umeri, spate, gat, fata, le-am incercat pe toate caci iubim masajul la maxim.
Preturile se invarteau intre 250-500 Baht/ora depinzand de tipul masajului si de salonul ales. Reuseai sa scazi insa cam 50 Baht din pret fara probleme la fiecare masaj. Uneori, pentru ca eram 2 ne scadeau si mai mult din suma initiala, dar poate ca aici a contribuit si numarul redus de turisti din aceasta perioada umbrita de groaza coronavirus.
Cum e lesne de inteles, de aici nu am poze dar crede-ma pe cuvant ca sub nicio forma nu ai cum sa ratezi masajul cand ajungi in Thailanda si auzi “Masa masaaaaaaaage”.
Card sau cash in Thailanda?
Desi poti plati cu cardul in multe locuri (inclusiv Revolut), eu iti recomand sa ai mereu cash la tine si iti povestesc imediat de ce.
in Bangkok poti plati la automatele de bilete pentru transportul in comun doar cash, asa ca in cazul in care nu ai bani la tine trebuie sa stai la coada la ghiseu pentru a cumpara biletele. La unele terase sau magazine te lasa sa platesti cu cardul numai daca suma datorata depaseste o anumita valoare (de ex 500 Baht) sau iti adauga comisionul bancar pentru plata la POS in totalul sumei pe care o platesti (nu e mult, parca 3%, dar conteaza daca se aduna mai multe plati). In plus, iti imaginezi ca localnicii care vand mancare stradala, haine sau suveniruri nu sunt dotati cu POS asa ca daca vrei sa-ti faci pofta si n-ai cash la tine atunci sa vezi tragedie:)
Mai mult decat atat, in Krabi Ao Nang exista un centru de bilete pentru plimbarile cu barca spre insulele din jur si ala a fost centrul universului nostru pentru 10 zile. Ce crezi, no card, only cash.
Noi am platit cu cardul chestii precum intrarile la Palatul Regal, la cea mai inalta cladire din Bangkok (King Power Mahanakhon), la cazari si cam atat. Am avut dolari la noi si schimbam atat cat ne trebuia pentru 2-3 zile si tot asa. Case de schimb sunt peste tot iar cursul este similar asa ca nu-ti fa griji din acest punct de vedere.
Totusi, pentru ca nu stiam aceste detalii inainte de vacanta si pastrasem o parte din bani pe card, am fost nevoiti sa retragem Baht de la ATM. Trebuie sa stii ca in Thailanda exista un comision unic de retragere cash de la ATM indiferent de suma si indiferent de bancomat (aprox 200 Baht = 30 lei), asa ca mai bine faci o singura retragere acoperitoare pentru intreaga suma de care ai nevoie.
Am in plan sa scriu in detaliu despre activitatile pe care le-am facut in Bangkok si Krabi. Daca ti-a placut articolul si esti curios de ce mai urmeaza, m-as bucura sa-l sharuiesti cu prietenii si sa fim prieteni pe Facebook si Instagram. La fel, te poti abona astfel incat sa primesti un mail de cate ori postez ceva nou pe blog.
Enjoy beaching! Si pana next time, las mai jos cateva poze.






































Wow, ai dat atat de multe detalii si ai descris atat de frumos incat mi-am imaginat ca eram si eu acolo ❤